Cum funcționează pompele centrifuge?

Pompele centrifuge sunt unele dintre cele mai uzuale mașini din peisajul industrial. Tehnologia se bazează pe două componente centrale: un rotor și o carcasă spirală, care include rotorul și lichidul introdus.

Înțelegerea tehnologiei

Pompele centrifuge sunt unele dintre cele mai uzuale mașini din peisajul industrial. Tehnologia se bazează pe două componente centrale: un rotor și o carcasă spirală, care include rotorul și fluidul introdus.

Pompele sunt disponibile într-o gamă variată de dimensiuni. Pompele centrifuge axiale, utilizate în instalațiile de apă municipale, pot fi foarte mari, sau pot fi mici și compacte în sistemele rezidențiale.

Principiile funcționării acestora

Fluidul intră în pompă printr-o admisie poziționată în centrul rotorului, sau „gura de aspirație”. Fricțiunea dintre lichid și suprafața rotorului în mișcare induce fluidului o mișcare de rotație. Fluidul aflat în rotație este apoi proiectat spre exteriorul rotorului sub acțiunea forței centrifuge. Acesta este fenomenul care face ca obiectele ce se rotesc în jurul unui punct central să se îndepărteze de centru. Acesta este modul în care fluidul primește energie cinetică.

Cantitatea de energie adăugată fluidului este dependentă de trei factori: densitatea lichidului, viteza de rotire a rotorului și diametrul rotorului.

Din rotor, lichidul este eliberat în cavitatea carcasei spirale și dirijat spre gura de evacuare și în final în sistem.

Construcția pompei permite obținerea unor debite mari la presiune joasă. Tot această construcție generează un debit liniar, care face ca aceste pompe să fie perfect adecvate pentru sarcini de pompare continuă.

pompe centrifuge

 

O concepție greșită frecvent întâlnită este cea conform căreia curbura paletelor rotorului contribuie la deplasarea fluidului prin blocarea și împingerea acestuia prin pompă. În realitate, rolul paletelor este de a conduce lichidul de-a lungul celui mai lin traseu posibil, în timp ce traversează pompa. Paletele curbate înapoi, de exemplu, contribuie la stabilizarea condițiilor de curgere la viteze înalte și reduc solicitarea motorului pompei. Este posibilă așadar identificarea sensului de rotație corect al unui rotor prin observarea curburii paletelor.

Provocările pompelor centrifuge

Este important de adăugat faptul că, din cauza modului în care pompele centrifuge transferă energia fluidului, pompa trebuie să fie imersată complet și în contact direct cu fluidul pompat.

O pompă centrifugă nu va pompa aer și nu este în măsură să asigure o aspirație. Prin urmare, înainte de a porni pompele, acestea trebuie amorsate. De asemenea, în timpul funcționării trebuie să fie supuse unei presiuni pozitive, deoarece pompa nu poate funcționa în gol și nu trebuie utilizată în aplicații care necesită înălțime de aspirație. În eventualitatea unui deficit de fluid, nu va fi afectată doar performanța, ci pompa va intra în cavitație și se va defecta curând, de obicei ireparabil.

  • În condiții de aspirație critice, pompele nu pot funcționa în gol
  • Turație fixă și control limitat al turației
  • Rotorul necesită în mod normal o etanșare mecanică complexă
  • Are dificultăți la procesarea materialelor abrazive și foarte vâscoase

Designul pompei este de asemenea complex în comparație cu alte tipuri de pompă – cum ar fi pompele peristaltice – și necesită personal calificat pentru întreținere și înlocuirea etanșărilor.

Liderul mondial în producția de pompe peristaltice de nișă și tehnologii asociate pentru vehiculare a lichidelor

Pentru a comanda un produs sau a adresa o întrebare, apelați numărul +36 1 445 3258 sau

Contactați un expert